Mitul si realitatea Lanii de Aur

Matasea de mare
Una dintre ele formuleaza ipoteza ca Lana de Aur a fost o fibra textila, desi nu era chiar lana, ci asa-numita matase de mare. „Producatorul“ acesteia e o scoica bivalva de dimensiuni impresionante, numita Pinna nobilis. Rara astazi (din pricina supracolectarii si a disparitiei „campiilor“ submarine de iarba de mare care constituiau habitatul ei), scoica era totusi frecventa in Marea Mediterana pana in urma cu vreun secol. Traia la adancimi de cateva zeci de metri, de unde era pescuita cu ajutorul unor clesti foarte lungi.

Matasea de mare este byssus-ul molustei Pinna nobilis, acea materie fibroasa (produsa de o glanda specializata – glanda byssogena) cu care scoica se fixeaza de substratul sau. La Pinna nobilis, byssus-ul este alcatuit din filamente matasoase care, decolorate cu ajutorul sucului de lamaie, capata o nuanta brun-aurie stralucitoare, avand cu adevarat infatisarea unui caier cu fire de aur. Prelucrarea acestor fire, care puteau fi toarse si apoi tesute, impletite sau folosite la broderii, reprezenta o traditie in multe sate de pe coastele Marii Mediterane. Cand insa Pinna a devenit din ce in ce mai rara, in majoritatea acestor sate mestesugul s-a pierdut.

• Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
• Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama…

Pana la inceputul secolului XX, in cateva asezari de pe tarmurile Italiei, femeile inca mai torceau si teseau firele brun-aurii, facand manusi si esarfe nespus de fine, de usoare si de calduroase, ce pareau confectionate din aur curat. Azi, numai o singura tesatoare, Chiara Vigo, din insula Sardinia, mai practica aceasta veche indeletnicire, vestigiu al unor vremuri disparute.

Matasea de mare a fost dintotdeauna un material scump, din cauza dificultatilor pe care le presupunea colectarea scoicilor si datorita cantitatii mici de byssus extrasa din ele. Era o tesatura de lux, extrem de costisitoare. Sa fi fost Lana de Aur o gramada mare-mare de byssus auriu de Pinna nobilis, materie prima pentru niste tesaturi de o valoare uriasa? Expeditionarii care ar fi izbutit sa aduca acasa o astfel de captura s-ar fi imbogatit. Pare o explicatie plauzibila; totusi, exista destui oameni de stiinta care o resping, printre acestia insasi Elizabeth Barber, o renumita specialista in in istoria textilelor.
Adevarul lui Strabon
Dar sa nu disperam, iata si o a doua explicatie pozitivista: Lana de Aur a fost chiar o blana de oaie, una folosita pentru colectarea aurului. Este o metoda straveche, poate cea mai veche, de a aduna maruntele particule de metal pretios nativ din apele unor rauri aurifere. Blana de oaie, uneori intinsa pe un cadru de lemn, era asezata in rau; nisipul aurifer se depunea pe ea si, cu timpul, lana se incarca de aur. Blana era apoi uscata si scuturata sau pieptanata cu grija, dupa care „concentratul“ de aur si nisip era spalat, pentru separarea metalului pretios. Metoda era inca practicata in Georgia anilor 1940.

Culmea, aceasta ipoteza nu-i deloc noua, ci dimpotriva: invatatul antic grec Strabon (60 i.Hr. – 24 d.Hr.) vorbeste in Geografia sa despre tinutul Colchidei, „unde aurul muntilor este carat de rauri“, precizand ca acolo se afla originea mitului Lanii de Aur! Si, iata, descoperiri recente intaresc si spusele lui Strabon, si legendele despre bogatia Colchidei. Dupa decenii de sapaturi arheologice, s-a adunat un imens tezaur de obiecte din aur descoperite in Georgia, pe cursul superior al raului Riomi (anticul Phase sau Phasis, pomenit de Strabon), acolo unde se inalta in Antichitate cetatea Vani, pe malul de est al Marii Negre (vezi caseta Aurul Georgiei).

Probabil ca, atunci cand au aflat de tezaur, multi istorici au trait sentimentul extraordinar pe care ti-l da ocazia de a asista la deznodamantul unei situatii incalcite, care dura de prea multa vreme. O enigma care intrigase timp de secole lumea stiintifica era, in sfarsit, dezlegata: legenda argonautilor porniti in cautarea Lanii de Aur avea un fundament istoric, o baza reala, pe care se cladise, timp de milenii, fascinanta poveste. Da, Strabon avusese dreptate!

Dintre teoriile de pana acum, aceasta este cea mai satisfacatoare pentru persoanele dornice de explicatii in spiritul pozitivismului, desi e poate dezamagitoare pentru cei ce prefera lamuririle metaforice si versiunea unei cautari spirituale. Dar, de fapt, cine poate sti cu adevarat daca Lana de Aur a fost un lucru real sau doar o metafora? S-a scurs atata timp de la nasterea acestei legende si s-au perindat atat de multe generatii care au tot istorisit-o, modificand-o pe alocuri, imbogatindu-i detaliile, interpretandu-i sensurile, incat acestea s-au amestecat si s-au contopit intr-o poveste in care fabulosul si realul sunt greu de despartit. Fiecare are, prin urmare, libertatea de a-si explica in felul sau legenda, de a alege varianta preferata: o tehnologie antica de exploatare a aurului sau cautarea aventuroasa a unui ideal?
FACTS
La inceput a fost Colchida
Intr-un inteles mai larg, Lana de Aur putea reprezenta foarte bine si resursele sau tehnologia avansata din Georgia, iar in sens si mai larg, bogatiile venite din Rasarit, sursa unor marfuri scumpe ce faceau obiectul unui negot intens, preocupare dintotdeauna a grecilor, mari navigatori si comercianti. Bogatiile Orientului reprezentau inca de atunci o tentatie, un miraj si un mit, dar exista si realitate in aceasta abundenta legendara: tarile Orientului au fost, in Preistorie si chiar in Antichitate, mult mai avansate din punct de vedere tehnologic decat tarile Europei acelor vremuri. Metodele de prelucrare a textilelor, a metalelor si a pietrelor pretioase, tehnologiile agricole erau superioare activitatilor similare din Grecia si din vestul continentului nostru. Nici o mirare ca europenii ravneau la aceste bogatii materiale si spirituale ale Rasaritului.

Aurul Georgiei
Sapaturile in regiunea cetatii Vani au fost conduse, timp de peste 30 de ani, de Otar Lordkipanidze (1930-2002), specialist la Institutul de Arheologie al Academiei Georgiene de Stiinte. Diademe, bratari, cercei, coliere, statuete si potire au fost scoase la lumina in cursul sapaturilor – zeci de kilograme de aur, lucrat cu o maiestrie de necrezut, ca in cazul colierului impodobit cu 31 de testoase minuscule, ale caror carapace sunt acoperite cu un model lucrat din mici sfere de aur. Colierul a fost gasit in mormantul unei femei de rang inalt, ce fusese ingropata alaturi de aproape 3.000 de artefacte din aur. Specialistii care au studiat tezaurul au afirmat ca minunatele obiecte nu erau importate, ci produe chiar acolo. Aurul Georgiei, in cele din urma regasit, a starnit uimire in lumea stiintifica si in randul simplilor privitori care au avut privilegiul de a-l vedea.

Cu herchiul si saitrocul
Si in Romania s-a practicat metoda adunarii aurului din ape cu ajutorul „lanii de aur“. Artefacte provenite din zona Muntilor Apuseni (dar si povestile de prin partea locului) au pastrat marturii asupra acestei tehnici ancestrale, intemeiate pe folosirea herchiului, cum se numea instrumentul colector: un plan inclinat pe care era intinsa o tesatura aspra de lana, intre firele careia se prindeau particulele de aur din apa. E vorba fie despre apa unor rauri aurifere, ca Ariesul (al carui nume vine tocmai de la aureus, insemnand, in limba latina, „aurit“ sau „de aur“), fie despre apa unor canale inadins sapate de oamenii locului astfel incat aceasta sa treaca peste zone bogate in minereu de aur, ducand cu ea metalul pretios. Tesatura cu pricina era apoi scuturata deasupra unui vas cu apa, aurul fiind separat ulterior de nisip prin decantare, cu ajutorul unei unelte numite saitroc.

E o poveste veche, veche de tot. Pe vremea lui Homer (secolul VIII i.Hr.), o stia toata lumea. Ca orice legenda foarte veche, are mai multe versiuni, dar urzeala e aceeasi. Varianta cea mai cunoscuta se numeste Argonautica si este un poem epic grecesc scris de Apollonius Rhodius in secolul al III-lea i.Hr. O alta versiune, mai putin raspandita, a fost redactata de Valerius Flaccus, poet roman care a trait in primul secol al erei noastre.
Berbecul care l-a vrajit pe Iason
Intrata in mit, in acel misterios amalgam alcatuit din vorbe rostite de mii de ori si transmise oral de-a lungul a zeci de generatii, istorisirea a pastrat cateva elemente care ii dau temeinicie. Este mereu vorba despre un berbec, numit Chrysomallos, cu lana din aur curat. Au fost gasite vase antice grecesti pe care lana apare in toata splendoarea ei, pictata intr-un galben ce sugereaza aurul.

Evident, Chrysomallos era un berbec fermecat: fusese trimis sa-i salveze pe Phrixus si Helle, copiii regelui Athamas si ai zeitei norilor, Nephele, ale caror vieti erau amenintate de uneltirile mamei lor vitrege. Berbecul ii ia pe cei doi tineri si ii poarta in zbor spre Colchida; fata, Helle, cade, din nefericire, pe cand cei trei zburau deasupra marii, si se ineaca, in urma ei ramanand doar amintirea, pastrata in numele Stramtorii Hellespont (astazi Dardanele). Baiatul, Phrixus, ajunge cu bine in Colchida si, drept multumire, daruieste berbecul fermecat regelui acestei tari (dupa alte versiuni, il jertfeste zeilor, agatandu-i blana de aur de un copac dintr-o padure sacra.)

Peste ani, cativa aventurieri condusi de Iason, pretendent la tronul regelui din Thessalia, afla despre aceasta uimitoare comoara, se imbarca pe corabia Argo (de unde si numele expeditionarilor: argonauti) si pornesc spre Colchida, tinut plasat de specialisti pe teritoriul actualei Georgii. La expeditie participa cei mai vestiti eroi ai vremurilor vechi, printre care semizeul Hercule si gemenii Castor si Polux. Un asemenea comando eroic era imperios necesar pentru succesul misiunii, pentru ca Lana de Aur era pazita de un sarpe monstruos.

Ajuns in Colchida, Iason isi foloseste farmecul pentru a o seduce pe vrajitoarea Medeea, fiica lui Aetes, regele Colchidei, si a o convinge sa-l ajute. Vrajile Medeei izbutesc sa-l adoarma pe monstrul-paznic al comorii si Iason poate astfel sa fure Lana de Aur, cu ajutorul careia, la intoarcerea acasa, revendica tronul tarii sale.
Cate fire de lana, atatea ipoteze
Povestea este de-a dreptul palpitanta, semanand cu un film de actiune captivant si, pe alocuri, zguduitor. Totusi, ea isi lasa cititorii cu o curiozitate nesatisfacuta: de vreme ce nu exista oi cu lana din aur, ce anume ar fi putut fi, atunci, aceasta mitica „lana“? Explicatiile propuse de oamenii care au studiat adanc problema sunt neasteptat de numeroase si atat de diferite intre ele, incat e greu chiar si sa incerci sa le clasifici. Exista, intai si intai, ipoteze conform carora calatoria mitica a argonautilor trebuie interpretata intr-un sens simbolic. Cu alte cuvinte, n-a existat nici un obiect material care putea fi socotit ori numit lana de aur. In consecinta, expeditia argonautilor a fost interpretata ca un simbol al colonizarii de catre greci a coastelor Marii Negre (Pontus Euxin).

Altii inteleg prin Lana de Aur o tehnologie sau o practica anume, cunoscuta in Rasarit, importanta din punct de vedere economic si pe care grecii urmareau sa o preia. Parerile variaza: pentru unii, cautarea berbecului cu lana de aur semnifica importarea din Caucaz a obiceiului cresterii oilor, pentru altii, duce cu gandul la tehnica scrierii cu aur pe pergament. Aurul era asociat cu purpura, pretioasa materie coloranta extrasa din moluste marine, foarte rara si foarte scumpa. In virtutea acestei asocieri, Lana de Aur a fost o cantitate oarecare de tesaturi vopsite cu purpura sau o tehnica avansata de vopsire. Sunt si cercetatori ai fenomenului care spun ca Lana de Aur semnifica puterea regala – dupa care, evident, merita sa alergi. Dar daca era o practica religioasa oculta menita a-l venera pe Zeus, reprezentat printr-un berbec?

Exista si ipoteze care asociaza cautarea Lanii de Aur cu goana dupa o resursa valoroasa sau un obiect denumit „codificat“ lana de aur, in realitate el fiind cu totul altceva. De pilda, ar putea fi vorba despre descoperirea unui tinut cu intinse lanuri aurii de grane. Sau despre o rasa de oi din vechea Georgie – n-or fi fost ele chiar de aur, dar erau poate mai frumoase, mai blanoase, cu lana mai fina, cine stie? Se sustine si ideea ca obiectul cautarilor era o pretioasa carte de alchimie ori ca simboliza prova aurita a corabiei lui Phrixus, fiul zeitei Nephele, salvat de la moarte de berbecul de aur. Sau o fi fost oare, dupa cum sustin altii, pielea lui Krios (cuvant grecesc care inseamna berbec), titanul infrant in batalia cu zeii olimpieni, tovaras al lui Phrixus? Dar ce nevoie sa fi avut argonautii de o piele de titan? Ori poate ca era doar marea care oglindea in ea Soarele si facea posibila descoperirea unor noi drumuri pe apa…

Totusi, exista si ipoteze ce tind sa explice legenda prin identificarea Lanii de Aur cu un obiect anume, indeajuns de asemanator ei si continand aur sau avand culoarea acestui metal; un obiect suficient de valoros pentru a incita oamenii sa porneasca intr-o asemenea calatorie spre a-l dobandi. Cu alte cuvinte, Lana de Aur era chiar ceva alcatuit din fire, un lucru auriu si de mare pret. Dar ce anume era, totusi? Ei bine, exista in acest sens cel putin doua teorii deosebit de interesante.